Sc. Rompharm Company SrlVezi magazinul Farmacieieftina- 3 stele, bazat pe 1 voturi
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUIDexametazonă Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă2.
COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂUn mililitru soluţie injectabilă conţine fosfat de dexametazonă 4 mg (sub formă de dexametazonă fosfat de sodiu 4,37 mg echivalent la 3,3 mg/ml dexametazonă bază).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.
FORMA FARMACEUTICĂSoluţie injectabilă.
Soluţie limpede, incoloră sau slab brună.
DATE CLINICE4.
1 Indicaţii terapeuticeDexametazonă soluţie injectabilă este indicată în toate situaţiile acute în care terapia orală cu glucocorticoizi nu este posibilă: şoc hemoragic, traumatic, chirurgical, de origine septică; edem cerebral asociat cu neoplasm cerebral; boli inflamatorii ale articulaţiilor şi ţesuturilor moi precum artrită reumatoidă.
Indicaţii pentru administrarea de scurtă durată: stări alergice acute severe precum edem angioneurotic sau exacerbări acute ale unor boli cronice alergice precum astm bronşic sau boala serului.
Dozele mari de dexametazonă sunt destinate tratamentului complementar din şoc, în care sunt necesare doze mari de corticosteroizi.
Lipsesc dovezile care să ateste că utilizarea corticosteroizilor în cazurile de şoc septic afectează mortalitatea pe termen lung.
Utilizarea trebuie să fie asociată cu administrarea sistemică concomitentă a unui tratament cu antibiotice corespunzător şi măsurile de susţinere de care pacientul are nevoie.
2 Doze şi mod de administrareDozeNotă: Toate dozele sunt exprimate ca mg fosfat de dexametazonă.
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pe o perioadă de timp cât mai scurtă.
Această doză trebuie reevaluată frecvent pentru stabilirea dozei adecvate necesară menținerii sub control a activității bolii.
Dexametazonă fosfat soluţie injectabilă se poate administra intramuscular, ca injecţie intravenoasă sau perfuzie intravenoasă, intraarticular sau sub formă de infiltraţii în ţesuturile moi.
Administrare intravenoasă şi intramusculară: doza administrată i.
(intravenos) sau i.
(intramuscular) de dexametazonă este variabilă şi depinde de afecţiune şi de răspunsul pacientului la tratament.
Doza uzuală se încadrează, de obicei, între 0,4 şi 24 mg (0,1 până la 6 ml) pe zi.
Durata terapiei depinde de răspunsul clinic al pacientului şi imediat ce apare o ameliorare, doza trebuie ajustată la cea mai mică doză posibilă pentru a menţine răspunsul clinic dorit.
Întreruperea tratamentului trebuie să se facă treptat.
Şoc: o singură administrare i.
de 2 - 6 mg/kg corp (0,5 până la 1,5 ml/kg corp), care se poate repeta la 2 până la 6 ore dacă şocul persistă.
Terapia cu doze mari se continuă numai până când starea pacientului se stabilizează şi în mod obişnuit nu mai mult de 48 – 72 de ore.
Administrarea i.
poate fi urmată de administrarea în perfuzie i.
a 3 mg/kg corp (0,75 ml/kg corp) timp de 24 ore.
Dexametazonă Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9% soluţie perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer (vezi pct.
Edem cerebral asociat cu neoplasm: doza iniţială este 10 mg (2,5 ml) i.
urmată de 4 mg (1 ml) i.
la fiecare 6 ore până când simptomele de edem scad (de obicei după 12 până la 24 de ore).
După 2 până la 4 zile doza trebuie redusă treptat şi oprită după o perioadă de 5 până la 7 zile.
La pacienţii cu neoplasm recurent sau inoperabil, continuarea terapiei poate fi eficientă la doze de 2,0 mg (0,5 ml) i.
sau i.
de 2 – 3 ori pe zi.
Notă: calea de administrare intravenoasă sau intramusculară pentru dexametazonă trebuie folosită numai când există situaţii de boli acute sau care pun în pericol viaţa pacientului.
Terapia orală trebuie începută cât mai curând posibil.
Administrare intraarticulară şi infiltraţii în ţesuturile moiDoza variază în funcţie de gradul inflamaţiei, de mărimea şi locaţia zonei afectate.
Administrările se pot face o dată la 3 – 5 zile (de exemplu pentru burse) până la o dată la 2 – 3 săptămâni (pentru articulaţii).
CopiiDozele necesare sunt variabile şi este posibil să fie necesară ajustarea lor în funcţie de răspunsul individual.
În mod uzual se administrează 0,20 mg/kg corp până la 0,40 mg/kg corp (0,05 ml/kg până la 0,1 ml/kg) pe zi.
Corticosteroizii pot determina încetinirea creşterii la nou-născuţi, copii sau adolescenţi, care poate fi ireversibilă.
Tratamentul trebuie limitat la doze minime pentru perioade cât mai scurte de timp.
Cu scopul de a minimaliza supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală şi încetinirea creşterii, tratamentul trebuie limitat, unde este posibil, la terapie alternantă (doza zilnică dublă se administrează la fiecare 2 zile).
Creşterea şi dezvoltarea nou-născuţilor şi a copiilor la care se administrează un tratament de lungă durată cu corticosteroizi trebuie atent monitorizate.
VârstniciTratamentul la pacienţii vârstnici, în special cel pe termen lung, trebuie planificat având în vedere consecinţele grave ale administrării corticosteroizilor care apar la vârste înaintate, cum ar fi osteoporoza, hipertensiunea, hipokalemia, diabetul, predispoziţie la infecţii, subţierea şi fragilitatea pielii.
Este necesară supraveghere clinică atentă pentru a evita reacţiile ce ar putea pune în pericol viaţa pacienţilor.
3 Contraindicaţii- Hipersensibilitate la dexametazonă sau la oricare dintre excipienţi.
- Infecţii sistemice (cu excepţia situaţiei în care este utilizată terapia anti-infecţioasă specifică).
4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizarePacienţii şi/sau însoţitorii lor trebuie atenţionaţi de posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse psihiatrice severe care pot apărea la administrarea sistemică a corticosteroizilor (vezi pct.
Simptomele tipice apar în decurs de câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului.
Riscurile pot creşte la doze mari administrate sistemic (vezi pct.
5), cu toate că mărimea dozei nu poate indica debutul, tipul, severitatea sau durata reacţiei adverse.
Majoritatea reacţiilor dispar după reducerea dozelor sau la întreruperea tratamentului.
Cu toate acestea, unii pacienţi necesită un tratament specific.
Pacienţii sau însoţitorii lor trebuie încurajaţi să ceară sfatul medicului dacă apar simptome psihice îngrijorătoare, în special dacă sunt suspectate stări de depresie sau ideaţie suicidară.
Pacienţii sau însoţitorii trebuie, de asemenea, avertizaţi de tulburările psihiatrice care pot apărea fie în timpul sau imediat după scăderea dozelor sau întreruperea administrării sistemice a corticosteroizilor, cu toate că astfel de reacţii au fost rareori raportate.
Este necesară o atenţie deosebită atunci când se utilizează corticosteroizi sistemic la pacienţi cu antecedente personale sau familiale (la rudele de gradul 1) de tulburări afective severe.
Acestea includ afecţiuni depresive sau maniaco-depresive şi psihoze anterioare la corticosteroizi.
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace de corticosteroid pentru a controla afecţiunea pe o perioadă minimă de timp.
Este necesară reexaminarea frecventă a pacientului pentru stabilirea dozei eficace.
Când este posibilă reducerea dozei, aceasta se va face treptat.
Întreruperea bruscă a administrării corticoizilor după un tratament prelungit poate cauza insuficienţă corticosuprarenală acută, hipotensiune arterială şi moarte.
Pot să apară de asemenea ”simptome de sevraj”, incluzând: febră, mialgie, artralgie, rinită, conjunctivită, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi, pierdere în greutate.
Supresia adrenală: insuficienţa corticosuprarenală se dezvoltă în timpul unui tratament prelungit cu corticosteroizi şi poate persista mai mulţi ani după întreruperea tratamentului.
Întreruperea corticosteroizilor după un tratament prelungit trebuie să fie treptată pentru a evita insuficienţa corticosuprarenală acută, fiind scăzute dozele până la oprire pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, în funcţie de doza şi durata tratamentului.
Orice boală, traumatism sau procedură chirurgicală ce intervine în timpul terapiei de lungă durată necesită creşterea temporară a dozei; dacă corticosteroizii au fost întrerupţi după un tratament de lungă durată, este posibil să fie necesară reinstituirea temporară a tratamentului.
Există date limitate care să susţină utilizarea de lungă durată a corticosteroizilor în şocul septic.
Deşi pot fi folositori în prima perioadă a tratamentului, ei nu pot influenţa supravieţuirea.
Reacţii anafilactice severe au apărut după administrarea parenterală a corticosteroizilor, în special la pacienţii cu antecedente de alergii.
Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înaintea începerii tratamentului.
Trebuie luată în considerare rata de absorbţie mai lentă după injectarea intramusculară.
Corticosteroizii administraţi intraarticular sunt asociaţi cu un risc crescut de răspuns inflamator datorat inducerii în articulaţie a unei infecţii bacteriene, prin injecţie.
Este necesară o atenţie deosebită în cazul injecţiilor intraarticulare cu corticosteroizi; acestea trebuie făcute în condiţii aseptice.
Pentru administrarea prin injectări repetate intraarticulare a fost raportată deteriorarea cartilajului articular (similar cu artropatia Charcot).
Înaintea injectării intraarticulare, lichidul din articulaţie trebuie examinat pentru a exclude un proces septic.
O accentuare marcată a durerii, însoţită de edem local, urmată de o redoare articulară, febră şi stare generală alterată sunt sugestive pentru artrita septică.
Dacă aceste complicaţii apar şi sepsisul se confirmă, trebuie inițiată terapia antimicrobiană corespunzătoare.
Pacienţii trebuie avertizaţi de importanţa neutilizării excesive a articulaţilor unde s-a obţinut un beneficiu simptomatic dar în care persistă procesul inflamator.
Suprimarea răspunsului inflamator şi a funcţiei imune creşte susceptibilitatea la infecţii şi severitatea acestora.
Manifestarea clinică a infecţiilor poate fi atipică, astfel încât, boli severe cum ar fi septicemia sau tuberculoza pot evolua fără semne evidente, fiind diagnosticate doar în stadii avansate.
Varicela prezintă un interes deosebit deoarece această afecţiune minoră poate fi fatală la pacienţii imunosupresaţi.
Pacienţii (sau părinţii copiilor) fără un trecut definit de varicelă ar trebui sfătuiţi să evite contactul direct cu persoane bolnave de varicelă sau herpes zoster, iar dacă au fost expuşi, ar trebui să fie investigaţi urgent de personal medical adecvat.
Este necesară imunizarea pasivă cu Imunoglobulina Varicela Zoster (VZIG), a pacienţilor expuşi non-imuni ce primesc dexametazonă pe cale sistemică sau care au primit anterior dexametazonă timp de 3 luni; aceasta poate fi administrată în decurs de 10 zile din momentul expunerii la varicelă.
Dacă diagnosticul de varicelă se confirmă, boala necesită supraveghere de specialitate şi tratament de urgenţă.
Tratamentul cu dexametazonă nu trebuie oprit şi s-ar putea să fie necesar ca doza să fie crescută.
Vaccinurile vii atenuate nu trebuie administrate la persoane cu răspuns imun diminuat.
Răspunsul anticorpilor la alte vaccinuri poate fi diminuat.
Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot determina rezultate fals negative.
Măsuri de precauţie speciale trebuie luate în cazul tratamentului pacienţilor cu următoarele afecţiuni, fiind necesară monitorizare atentă a acestora:- insuficienţă hepatică, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă congestivă, hipertensiune arterială, epilepsie, migrenă;- osteoporoză, deoarece corticosteroizii cresc excreţia de calciu.
Femeile în perioada postmenopauză prezintă un risc aparte;- tuberculoză latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare a bolii;- hipotiroidism sau ciroză, deoarece aceşti pacienţi pot dezvolta un răspuns exagerat la corticosteroizi;- amoebiază latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare.
Înaintea tratamentului, amoebiaza ar trebui exclusă la orice pacient cu diaree inexplicabilă sau care a petrecut recent o perioadă de timp la tropice;- herpes simplex ocular, deoarece corticosteroizii pot determina perforaţii corneene.
Corticosteroizii se administrează, de asemenea, cu precauţie la pacienţii cu diabet zaharat (sau cu antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat), tulburări afective (în special la cei cu antecedente de psihoză indusă de corticosteroizi), glaucom (sau cu antecedente heredo-colaterale de glaucom), ulcer peptic sau pacienţi cu istoric de miopatie indusă de corticosteroizi.
Dexametazona a fost utilizată în afara indicaţiilor autorizate pentru a trata şi preveni bolile cronice de plămâni la nou-născuţii prematuri.
Studiile clinice au arătat că există beneficii pe termen scurt prin reducerea utilizării de dispozitive pentru respiraţie artificială, dar nu există beneficii pe termen lung pentru reducerea incidenţei bolilor cronice de plămâni sau a mortalităţii.
Studii recente au sugerat că există o legătură între administrarea dexametazonei la nou-născuţii prematuri şi apariţia paraliziei cerebrale.
Având în vedere această îngrijorare privind siguranţa, trebuie efectuată o evaluare a raportului risc/beneficiu pentru fiecare pacient în parte.
5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuneMedicamentele inductoare ale enzimelor hepatice precum barbituricele, efedrina, rifampicina, rifabutina, carbamazepina, fenitoina, primidona şi aminoglutetimida pot intensifica metabolismul corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora, fiind necesară ajustarea dozelor.
Eficacitatea anticoagulantelor cumarinice poate fi intensificată de tratamentul concomitent cu corticosteroizi şi de aceea timpul de protrombină sau INR-ul trebuie monitorizat frecvent, pentru a evita sângerările spontane.
Corticosteroizii pot afecta toleranţa la glucoză şi de aceea poate fi necesară modificarea dozelor pentru medicamentele hipoglicemiante (inclusiv insulină).
Incidenţa ulceraţiilor gastro-intestinale creşte la pacienţii care primesc concomitent medicamente antiinflamatoare nesteroidiene şi corticosteroizi.
Clearance-ul renal al salicilaţilor este crescut de către corticosteroizi şi, de aceea, întreruperea steroizilor poate determina intoxicaţie cu salicilaţi.
Efectele diureticelor sunt antagonizate de corticosteroizi.
Efectul de scădere a potasiului seric al acetazolamidei, diureticelor de ansă, diureticelor tiazide şi carbenoxolonei este amplificat de administrarea concomitentă cu corticosteroizi.
Pacienţii care primesc concomitent corticosteroizi şi diureticele care elimină potasiu şi/sau glicozide cardiotonice trebuie monitorizaţi pentru a nu dezvolta hipokaliemie.
Aceasta este de o importanţă deosebită la pacienţii care primesc glicozide cardiotonice, deoarece hipokaliemia creşte toxicitatea glicozidelor cardiotonice.
6 Fertilitatea, sarcina şi alăptareaSarcinaCapacitatea corticosteroizilor de a trece bariera placentară poate prezenta variabilitate interindividuală, însă dexametazona trece cu uşurinţă bariera placentară.
Administrarea corticosteroizilor la animalele gestante poate cauza anomalii ale dezvoltării fetale, incluzând palatoschizis, întârzierea creşterii intrauterine şi afectarea creşterii şi dezvoltării creierului.
Nu există nicio dovadă că administrarea corticosteroizilor duce la creşterea incidenţei anomaliilor congenitale, precum palatoschizisul sau cheiloschizisul la om.
În orice caz, când se administrează în timpul sarcinii pentru o perioadă mai lungă de timp sau în mod repetat, corticosteroizii pot creşte riscul de întârziere a creşterii intrauterine.
Hipoadrenalismul poate, teoretic, să apară la nou-născuţi în urma expunerii prenatale la corticosteroizi, dar se rezolvă de obicei spontan imediat după naştere şi rareori este important clinic.
Ca toate medicamentele, corticosteroizii trebuie prescrişi numai când beneficiul pentru mamă şi făt depăşeşte riscul.
Cu toate acestea, când corticosteroizii sunt esenţiali, pacientele cu sarcină normală pot fi tratate cu dexametazonă.
Există date asupra efectelor nocive asupra sarcinii la animale.
Nou-născuţii proveniţi de la mame ce au primit în timpul sarcinii doze substanţiale de corticosteroizi trebuie atent monitorizaţi privind semne de insuficienţă adrenală.
Pacientele cu preeclampsie sau retenţie de fluide trebuie atent monitorizate.
AlăptareaCorticosteroizii pot trece în laptele matern, deşi nu există date disponibile pentru dexametazonă.
Nounăscuţii şi mamele cărora li se administrează doze mari de corticosteroizi pe cale sistemică pentru o perioadă lungă de timp pot avea diverse grade de supresie adrenală.
Întârzierea creşterii sau alte efecte adverse pot să apară.
7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilajeNu s-au efectuat studii asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
8 Reacţii adverseIncidenţa reacţiilor adverse previzibile, incluzând supresia hipotalamo-pituitaro-adrenală, este corelată cu potenţa relativă a medicamentului, dozajul, sincronizarea administrării şi durata tratamentului.
Doze crescute de dexametazonă sunt destinate pentru terapia pe termen scurt şi de aceea reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente.
Cu toate acestea, pot apărea ulcerul peptic şi bronhospasmul.
O gamă largă de reacţii adverse psihiatrice incluzând tulburări afective (precum iritabilitate, euforie, depresie, stări emoţionale şi ideaţie suicidară).
Au fost raportate reacţii psihotice (incluzând mania, delir, halucinaţii şi agravarea schizofreniei), tulburări de comportament, iritabilitate, anxietate, tulburări de somn şi tulburări cognitive incluzând confuzia şi amnezia.
Reacţiile care pot apărea sunt comune pentru adulţi şi copii.
La adulţi, frecvenţa reacţiilor adverse severe a fost estimată la 5 - 6 %.
Efecte psihologice au fost raportate la întreruperea tratamentului cu corticosteroizi; frecvenţa este necunoscută.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:- foarte frecvente ( ≥ 1/10 );- frecvente ( ≥ 1/100 şi.
