Gedeon Richter Tri-regol x 21dr
Gedeon Richter

Gedeon Richter Tri-regol x 21dr

Vezi magazinul Farmacieieftina
  • 4 stele, bazat pe 1 voturi

Ce este Tri-Regol şi pentru ce se utilizeazăTri-Regol este utilizat pentru protecţia împotriva sarcinii.

Tri-Regol este un contraceptiv oral combinat, care aparţine unui grup de medicamente denumite adesea „pilule.

Tri-Regol conţine două tipuri de hormoni: un estrogen, etinilestradiol şi un progestogen, levonorgestrel.

Tri-Regol este un contraceptiv trifazic.

Aceasta înseamnă că în fiecare cutie sunt drajeuri cu trei cantităţi diferite de hormoni, reflectând modificările valorilor hormonale ale ciclului dumneavoastră menstrual.

Aceşti hormoni împiedică ovarul să elibereze un ovul în fiecare lună.

De asemenea ei îngroaşă mucoasa colului uterin îngreunând accesul spermatozoizilor la ovul, suplimentar modificând alinierea uterului pentru a reduce posibilitatea de acceptare a unui ovul fecundat.

Cercetările medicale şi experienţa vastă au arătat că, dacă sunt luate corect, pilulele reprezintă o formă eficientă de contracepţie reversibilă.

Reţineţi că pilulele contraceptive orale combinate cum este Tri-Regol nu vă vor proteja împotriva bolilor cu transmitere sexuală (cum este SIDA).

Doar prezervativele pot ajuta în acest sens.

Ce trebuie sǎ știţi înainte să luaţi Tri-RegolNu luaţi Tri-Regol- dacǎ sunteţi alergicǎ la levonorgestrel sau etinilestradiol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6); - dacă aţi avut vreodată o tulburare care să afecteze circulaţia sângelui, cunoscută sub numele de tromboză (de exemplu cheaguri de sânge la nivelul picioarelor, plămânilor, inimii, creierului, ochilor sau în orice altă parte a organismului); - dacă aţi avut vreodată un atac de cord sau angină (durere severă în piept) sau un accident vascular cerebral (cum ar fi slǎbiciune sau amorţeli instalate brusc la nivelui unei părţi a corpului); - dacă dumneavoastră sau o rudă apropiată suferă de o afecţiune care predispune la formarea de cheaguri de sânge (vezi şi punctul Contraceptivele orale şi tromboza); - dacă aveţi diabet zaharat sau prezentaţi modificări ale vaselor de sânge;- dacă suferiţi sau aţi suferit vreodatǎ de o afecţiune ocularǎ;- dacă aveţi tensiune arterială foarte crescută (hipertensiune arterială);- dacă suferiţi de orice tulburare cardiacă şi/sau vasculară, cum ar fi ritm cardiac neregulat sau o afecţiune a valvei cardiace; - dacă suferiţi de o afecţiune hepatică sau aţi suferit de aceasta în trecut;- dacă aveţi o tumoare hepatică sau aţi avut în trecut;- dacă aveţi cancer de sân sau alt tip de cancer, de exemplu cancer ovarian, de col uterin sau uterin; - dacă prezentaţi sângerări vaginale neobişnuite;- dacă suferiţi sau aţi suferit de migrenă;- dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă.

Dacă în timp ce luaţi Tri-Regol suferiţi de oricare dintre aceste afecţiuni, nu mai luaţi pilulele şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Între timp, utilizaţi o altă metodă contraceptivă cum ar fi prezervative sau diafragme şi spermicide.

Atenţionǎri şi precauţiiÎnainte sǎ luaţi Tri-Regol, adresaţi-vǎ medicului dumneavoastrǎ sau farmacistului.

- dacă aveţi pentru prima dată migrene sau dacă aţi mai avut migrene dar acestea se agravează sau devin mai frecvente; - dacă prezentaţi un cheag de sânge.

Simptome ale formării unui cheag de sânge.

(vezi şi punctulContraceptivele orale şi tromboza) Aceste simptome includ:- dureri neobişnuite sau umflare a picioarelor;- durere ascuţită bruscă în piept care poate radia spre braţul stâng;- scurtare bruscă a respiraţiei sau dificultăţi de respiraţie;- acces brusc de tuse fără o cauză aparentă;- orice durere de cap neobişnuită, severă sau de durată;- orice modificare bruscă a vederii (cum ar fi pierderea vederii sau vedere înceţoşată);- vorbire incoerentă sau alte tulburări de vorbire;- vertij (senzaţie de rotire);- ameţeli, stări de leşin sau convulsii;- slăbiciune sau amorţire bruscă a unei părţi a corpului;- dificultăţi de deplasare (cunoscute ca tulburări motorii) sau;- dureri severe la nivelul abdomenului (cunoscute sub numele de abdomen acut).

- intervenţie chirurgicală majoră sau imobilizare prelungită (reducere a capacităţii de deplasare) deoarece acestea pot creşte riscul de formare a cheagurilor de sânge.

Trebuie să întrerupeţi utilizarea Tri-Regol cu cel puţin 4 săptămâni înaintea unei intervenţii chirurgicale majore planificate (de exemplu o intervenţie chirurgicală la stomac) sau dacă urmează să suferiţi o intervenţie chirurgicală la nivelul membrelor inferioare.

De asemenea, dacă sunteţi imobilizată o perioadă lungă de timp (de exemplu dacă staţi în pat după un accident sau o operaţie sau dacă aveţi un picior în ghips).

Medicul dumneavoastră vă va spune când puteţi să reluaţi tratamentul cu Tri-Regol.

- dacă aţi rămas gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă.

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă în timp ce luaţi Tri-Regol suferiţi de oricare dintre aceste afecţiuni şi nu mai luaţi pilulele.

Între timp, utilizaţi o altă metodă contraceptivă cum ar fi prezervative sau diafragme şi spermicide.

Controale regulate Înainte de a începe să luaţi Tri-Regol, medicul dumneavoastră va stabili antecedentele dumneavoastră medicale punându-vă câteva întrebări ce vă privesc pe dumneavoastră şi rudele apropiate.

Medicul dumneavoastră vă va măsura tensiunea arterială şi se va asigura ca nu sunteţi însărcinată.

Este de asemenea posibil ca medicul dumneavoastră să vă examineze sânii, abdomenul şi organele din cavitatea pelviană.

Odată ce aţi început tratamentul cu Tri-Regol, medicul dumneavoastră vă va face controale regulate.

Aceasta se va întâmpla atunci când veţi reveni la medic pentru mai multe contraceptive.

Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a începe să luaţi Tri-Regol dacǎ ştiţi că suferiţi de una dintre următoarele afecţiuni.

Trebuie să spuneţi aceasta medicului dumneavoastră pentru că aceste afecţiuni se pot agrava în timpul utilizării pilulelor.

Dacă vreuna dintre aceste afecţiuni se agravează sau apare pentru prima dată, spuneţi medicului dumneavoastră cât mai repede posibil.

Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să întrerupeţi tratamentul cu Tri-Regol şi vă va sfătui să utilizaţi o altă metodă de contracepţie.

- dacă dumneavoastră sau o rudă suferiţi de o tulburare a grăsimilor din sânge (lipide) numită hipertrigliceridemie, deoarece această tulburare poate mări riscul de apariţie a unei boli a pancreasului numită pancreatită.

- dacă suferiţi de:- tensiune arterială crescută (hipertensiune arterială)- îngălbenire a pielii (icter)- mâncărimi pe tot corpul (prurit)- litiază biliară- o boală ereditară numită porfirie- lupus eritematos sistemic - LES (o boală inflamatorie care poate afecta mai multe părţi ale corpului, incluzând pielea, articulaţiile şi organele interne) - o tulburare a sângelui numită sindrom hemolitic uremic – SHU (o tulburare în carecheaguri de sânge provoacă insuficienţă renală)- tulburarea motorie numită coree Sydenham- erupţia cutanată cunoscută sub numele de herpes gestaţional- forma ereditară de pierdere a auzului cunoscută ca hipoacuzie- tulburări ale funcţiei hepatice- diabet zaharat- depresie- boală Crohn sau colită ulceroasă (boli inflamatorii intestinale cronice)- pete maronii pe faţă sau corp (cloasmă) care pot fi diminuate prin evitarea expunerii la soare şi utilizării solariilor şi lămpilor cu ultraviolete.

Contraceptivele orale şi trombozaAnumite studii sugerează că riscul de apariţie a diferite tulburări circulatorii este uşor mai crescut la femeile care utilizează contraceptive orale combinate faţă de cele care nu le utilizează.

Aceste tulburări pot duce la tromboză.

Tromboza reprezintă formarea unui cheag de sânge care poate bloca un vas de sânge.

Cheagul se poate forma la nivelul venelor (tromboză venoasă) sau al arterelor (tromboză arterială).

Majoritatea cheagurilor poate fi tratată fără riscuri pe termen lung.

Totuşi, foarte rar, o tromboză poate determina deficite permanente grave sau se poate finaliza cu deces.

Uneori cheagurile de sânge se formează la nivelul venelor profunde ale membrelor inferioare (tromboza venoasă profundă).

Dacă acest cheag de sânge se desprinde de venele în care s-a format, poate să ajungă în arterele pulmonare şi să le blocheze, determinând aşa numita “embolie pulmonară”.

Foarte rar, cheagurile de sânge se pot forma în vasele de sânge ale inimii (determinând un infarct miocardic) sau în creier (determinând un accident cerebral vascular).

În cazuri extrem de rare, cheagurile de sânge se pot forma în alte zone, cum sunt ficat, intestin, rinichi sau ochi.

Cheagurile de sânge se pot forma indiferent dacă luaţi sau nu contraceptive orale.

Acestea pot apărea şi dacă rămâneţi gravidă.

Riscul de apariţie este mai ridicat la persoanele care iau pilule decât la cele care nu iau dar nu este la fel de ridicat ca riscul de apariţie în timpul sarcinii.

Apariţia trombozei este cea mai probabilă în primul an de utilizare a contraceptivelor combinate.

La femeile sănătoase care nu sunt gravide şi nu iau pilule, apar aproximativ 5 până la 10 cazuri de tromboză la fiecare 100.

000 de femei în fiecare an.

La femeile care iau pilule cu conţinut redus de estrogen, apar aproximativ 40 de cazuri de tromboză la fiecare 100.

000 de femei în fiecare an.

La femeile gravide apar aproximativ 60 de cazuri de tromboză la fiecare 100.

000 de sarcini în fiecare an.

Simptomele formării unui cheag de sânge sunt prezentate la punctul Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Dacă observaţi semne posibile de tromboză, întrerupeţi administrarea contraceptivului şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Între timp, utilizaţi o altă metodă contraceptivă cum ar fi prezervative sau diafragme şi spermicide.

- Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că anumite condiţii cresc riscul de apariţie a trombozei.

Aceşti factori includ:vârsta (riscul unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral creşte odată cu vârsta); - fumatul (riscul de apariţie a trombozei creşte odată cu fumatul intensiv şi înaintarea în vârstă).

Renunţaţi la fumat atunci când luaţi contraceptive, în special după vârsta de 35 de ani.

greutate corporală foarte mare (obezitate); - dislipoproteinemie – tulburǎri ale concentraţiei grǎsimilor în sânge;- tensiune arterialǎ crescutǎ (netratatǎ);- boalǎ a valvelor inimii sau tulburǎri de ritm cardiac;- diabet zaharat;- lupus eritematos sistemic;- boli ale sângelui, inclusiv sindrom hemolitic uremic;- boalǎ Crohn;- apariţia pentru prima data a migrenei sau agravarea ei (devine mai frecventǎ sau mai intensǎ);- intervenţii chirurgicale la nivelul membrelor inferioare, tratament prelungit la pat (imobilizare sau poziţie culcat, cu mobililitate redusǎ).

Riscul de a prezenta trombozǎ venoasǎ profundǎ este crescut temporar dupǎ intervenţii chirurgicale şi de fiecare dată când mișcǎrile dumneavoastrǎ sunt limitate (aparat gipsat la nivelul membrelor inferioare sau al unei pǎrţi inferioare a corpului, etc.

Riscul este mai mare dacǎ utilizaţi concomitent comprimate contraceptive.

Spuneţi medicilor cǎ utilizaţi comprimate contraceptive înainte de a fi internată în spital sau de a fi supusă unei intervenţii chirurgicale – medicul vǎ poate recomanda întreruperea temporarǎ a utilizǎrii comprimatelor contraceptive.

Dacǎ nu este suficient timp pentru aceasta, medicul vǎ poate administra medicamentele corespunzătoare care reduc riscul de trombozǎ.

Medicul dumneavoastrǎ vǎ va spune când este timpul potrivit pentru a începe din nou utilizarea comprimatelor contraceptive.

Contraceptivele şi riscul de cancerUnele studii au arătat că există mai multe cazuri de cancer de col uterin printre femeile care utilizează contraceptive pe termen lung.

Acest risc crescut poate să nu fie cauzat de utilizarea contraceptivelor ci se poate datora efectelor comportamentului sexual sau altor cauze.

Toate femeile sunt expuse riscului de apariţie a cancerului de sân indiferent dacă iau pilule sau nu.

Cancerul la sân apare rar la femeile cu vârsta sub 40 de ani.

Cancerul de sân a fost diagnosticat puţin mai frecvent la femeile care utilizează contraceptive orale, faţă de femeile care nu le utilizează.

Dacă întrerupeţi tratamentul cu contraceptive, acest risc se reduce astfel încât la 10 ani de la întreruperea administrării riscul diagnosticării cancerului de sân este acelaşi ca la femeile care nu au luat niciodată pilule.

În cazuri rare, utilizarea contraceptivelor orale a dus la apariţia de afecţiuni hepatice cum sunt icterul şi tumorile hepatice benigne.

În cazuri foarte rare, utilizarea pilulelor pe termen lung a fost asociată cu anumite forme de tumori hepatice maligne (cancer).

Tumorile hepatice pot duce la sângerări abdominale care pot pune viaţa în pericol.

Din această cauză, dacă prezentaţi dureri în partea superioară a abdomenului care nu dispar repede, discutaţi cu medicul dumneavoastră.

De asemenea trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă pielea dumneavoastră se îngălbeneşte.

Tri-Regol împreunǎ cu alte medicamenteSpuneţi medicului dumneavoastrǎ sau farmacistului dacǎ luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea sǎ luaţi orice alte medicamente.

Unele medicamente pot afecta eficacitatea Tri-Regol.

Dacă luaţi orice alte medicamente în timp ce utilizaţi Tri-Regol, spuneţi medicului dumneavoastră (sau dentistului, dacă acesta v-a prescris antibiotice).

Medicul dumneavoastră (sau dentistul) vă va spune dacă în acest caz trebuie să utilizaţi alte metode contraceptive şi pentru ce perioadă.

Medicamentele care pot afecta uneori eficacitatea Tri-Regol sunt:- antibiotice (de exemplu ampicilină, tetraciclină şi rifampicină);- medicamente utilizate în tratamentul epilepsiei sau altor afecţiuni cum sunt primidonă, carbamazepină, oxacarbazepină, topiramat, hidantoine sau barbiturice (cum este fenobarbitalul); - ritonavir (un medicament utilizat în tratamentul infecţiei cu HIV);- griseofulvină (un medicament utilizat în tratamentul infecţiilor micotice);- anumite medicamente utilizate în tratamentul depresiei (antidepresive tri-ciclice);- ciclosporină (un suprimant al sistemului imunitar utilizat de exemplu în timpul transplanturilor şi în artrita reumatismală); - planta medicinală cunoscută sub numele de sunătoare (Hypericum perforatum).

Este posibil să fie nevoie să utilizaţi şi o altă metodă de contracepţie, cum ar fi prezervativul, în timp ce luaţi aceste medicamente şi încă 28 de zile după aceasta.

Medicul dumneavoastră vă poate sfătui să utilizaţi aceste măsuri suplimentare pe o perioadă chiar mai lungă.

Dacă luaţi antibiotice, cereţi întotdeauna sfatul medicului în privinţa precauţiilor suplimentare.

Dacă vă sunt prescrise orice fel de medicamente, menţionaţi întotdeauna că utilizaţi contraceptive orale combinate.

Utilizarea contraceptivelor orale împreunǎ cu troleandromicina poate crește riscul de a prezenta anumite afecţiuni biliare.

Contraceptivele orale pot reduce concentraţia plasmaticǎ a lamotriginei.

Înainte de a face orice analize de sângeSpuneţi medicului dumneavoastră sau personalului laboratorului că luaţi contraceptive orale, deoarece acestea pot afecta rezultatele anumitor analize.

Sarcina şi alăptareaDacǎ sunteţi gravidǎ sau alǎptaţi, credeţi cǎ aţi putea fi gravidǎ sau intenţionaţi sǎ rǎmâneţi gravidǎ, adresaţi-vǎ medicului sau farmacistului pentru recomadǎri înainte de a lua acest medicament.

Dacă suspectaţi că sunteţi gravidă, nu mai luaţi Tri-Regol şi discutaţi cu medicul dumneavoastră imediat.

Până când discutaţi cu medicul dumneavoastră utilizaţi o altă metodă de contracepţie, de exemplu prezervative sau diafragme şi spermicide.

Adresaţi-vǎ medicului sau farmacistului pentru recomandǎri înainte de a lua Tri-Regol.

Tri-Regol nu trebuie luat pe perioada alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorTri-Regol nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje sau are o influenţă neglijabilă.

Tri-Regol conţine lactozǎ şi zahărFiecare drajeu conţine lactoză monohidrat 33 mg şi zahăr 22 mg.

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Tri-RegolLuaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul.

Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigurǎ.

Această cutie este concepută pentru a vă ajuta să vă amintiţi să luaţi pilulele.

Începerea primului blisterLuaţi prima pilulă în prima zi a ciclului.

Acesta este ziua 1 a ciclului dumneavoastră menstrual - ziua în care începe sângerarea.

Dacă începeţi administrarea în ziua 2-5 a ciclului dumneavoastră, trebuie să utilizaţi şi o altă metodă de contracepţie, cum ar fi prezervativul, în perioada în care luaţi primele 7 pilule, dar aceasta doar dacă sunteţi la primul blister.

Puteţi să luaţi pilula la orice oră dar trebuie să o luaţi în fiecare zi la aceeaşi oră.

S-ar putea să vă fie mai uşor să o luaţi fie seara chiar înainte de culcare, fie dimineaţa imediat după trezire.

Luaţi o pilulă în fiecare zi, în ordinea indicată până terminaţi toate cele 21 de pilule din cutie.

După ce aţi luat cele 21 de pilule faceţi o pauză de 7 zile.

Probabil în unele dintre aceste 7 zile veţi prezenta sângerări.

Nu trebuie să utilizaţi o altă metodă de contracepţie în timpul celor şapte zile de pauză dacă aţi luat cum trebuie cele 21 de pilule şi dacă aţi început următoarea cutie la momentul potrivit.

Următorul blisterDupă cele 7 zile de pauză, începeţi următorul blister.

Începeţi să luaţi pilule indiferent dacă aţi avut sau nu sângerări.

Întotdeauna veţi începe un blister nou în aceeaşi zi a săptămânii.

Trecerea la Tri-Regol de la un alt contraceptiv hormonal combinat (pilulă combinată, inel vaginal, plasture transdermic) Trebuie să începeţi să luaţi Tri-Regol în prima zi după ce aţi luat ultimul drajeu activ din blisterul de pilule contraceptive utilizate anterior (sau după ce aţi îndepărtat plasturele transdermic sau inelul vaginal), dar nu mai târziu de prima zi după perioada de pauză (sau placebo, fără plasture, fără inel) a contraceptivului anterior.

Trecerea la Tri-Regol de la un contraceptiv oral numai cu progesteronPuteţi înceta să luaţi pilule numai cu progesteron oricând şi apoi puteţi începe să luaţi Tri-Regol chiar de a doua zi la ora obişnuită.

Totuşi, asiguraţi-vă că utilizaţi metode contraceptive suplimentare (cum ar fi prezervativ sau spermicide) în timpul actului sexual în primele 7 zile în care luaţi pilulele.

Trecerea la Tri-Regol de la injecţii sau implanturi contraceptiveDacă aţi utilizat injecţii sau implanturi cu progesteron, puteţi să începeţi utilizarea Tri-Regol în ziua în care ar fi trebuit să faceţi următoarea injecţie sau în ziua în care este îndepărtat implantul.

Totuşi, trebuie să utilizaţi metode contraceptive suplimentare (cum ar fi prezervativ sau spermicide) în timpul actului sexual în primele 7 zile în care luaţi pilulele.

Iniţierea tratamentului după naştere, avort sau pierdere spontană a sarciniiDupă naştere, avort sau pierdere spontană a sarcinii, medicul dumneavoastră vă va sfătui asupra utilizării pilulei.

Puteţi să începeţi să luaţi Tri-Regol imediat după o pierdere spontană de sarcină sau după un avort care au avut loc în primele trei luni de sarcină.

În acest caz nu este necesar să utilizaţi metode contraceptive suplimentare.

Dacă aţi născut sau aţi suferit o întrerupere de sarcină în cel de-al doilea trimestru de sarcină, puteţi să începeţi să luaţi Tri-Regol la 21 - 28 de zile după naştere sau avort.

Dacă începeţi administrarea mai târziu, trebuie utilizată o metodă contraceptivă suplimentară (cum ar fi prezervativul) în primele 7 zile în care luaţi pilula.

Dacă aţi avut contact sexual neprotejat, nu trebuie să începeţi utilizarea Tri-Regol până la începerea ciclului menstrual sau până când nu sunteţi sigură că nu sunteţi însărcinată.

Dacă alăptaţi, contraceptivele orale combinate sunt nerecomandate deoarece pot reduce lactaţia.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi întrebări suplimentare privind iniţierea tratamentului cu Tri-Regol după naştere sau avort.

Dacă luaţi mai mult Tri-Regol decât trebuieDacă luaţi mai mult Tri-Regol decât trebuie, este improbabil să simţiţi efecte dăunătoare dar vă puteţi simţi rău, vă poate fi rău sau puteţi prezenta sângerări vaginale.

Dacă resimţiţi vreunul dintre aceste simptome, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră care vă va spune ce trebuie să faceţi, acolo unde este cazul.

Dacă aţi uitat să luaţi Tri-RegolDacă uitaţi să luaţi o pilulă vă rugăm să urmaţi aceste instrucţiuni.

Dacă administrarea este întârziată cu 12 ore sau mai puţinProtecţia contraceptivă nu ar trebui să fie afectată dacă luaţi pilula imediat şi continuaţi să luaţi următoarele pilule la ora obişnuită.

Aceasta poate însemna să luaţi două pilule în aceeaşi zi.

Dacă administrarea este întârziată cu mai mult de 12 ore sau dacă s-a omis mai mult de o pilulăDacă administrarea este întârziată cu mai mult de 12 ore sau dacă s-a omis mai mult de o pilulă, protecţia contraceptivă poate fi redusă şi de aceea trebuie să utilizaţi metode contraceptive suplimentare.

Cu cât aţiomis mai multe pilule cu atât mai mare este riscul de reducere a protecţiei contraceptive.

În acest caz urmaţi instrucţiunile pentru practica zilnică:Ce trebuie făcut dacă omiteţi pilula în prima săptămână?Trebuie să luaţi ultima pilulă omisă imediat ce vă aduceţi aminte chiar dacă aceasta înseamnă să luaţi două pilule odată.

După aceasta, trebuie să continuaţi să luaţi drajeurile la ora obişnuită.

De asemenea, în următoarele 7 zile, trebuie să utilizaţi o metodă contraceptivă de barieră, de exemplu prezervativul.

Dacă aţi avut contact sexual în cele 7 zile anterioare, trebuie luată în considerare posibilitatea unei sarcini.

Cu cât aţi omis mai multe pilule şi cu cât aceasta s-a întâmplat mai aproape de perioada de pauză, cu atât mai mare este riscul unei sarcini.

Ce trebuie făcut dacă omiteţi pilula în a doua săptămână?Trebuie să luaţi ultima pilulă omisă imediat ce vă aduceţi aminte chiar dacă aceasta înseamnă să luaţi două pilule odată.

După aceasta, trebuie să continuaţi să luaţi drajeurile la ora obişnuită.

Dacă în ultimele 7 zile dinaintea pilulei omise, drajeurile au fost luate corespunzător, nu este necesară utilizarea unor metode contraceptive suplimentare.

Totuşi, dacă nu s-a întâmplat aşa sau dacă au fost omise mai mult de un drajeu, trebuie să utilizaţi o altă metodă contraceptivă timp de 7 zile.

Ce trebuie făcut dacă omiteţi pilula în a treia săptămână?Trebuie să luaţi ultima pilulă omisă imediat ce vă aduceţi aminte chiar dacă aceasta înseamnă să luaţi două pilule odată.

După aceasta, trebuie să continuaţi să luaţi drajeurile la ora obişnuită.

Apoi trebuie să începeţi următoarea cutie imediat după luarea ultimului drajeu din cutia utilizată, adică fără a mai păstra o perioadă de pauză între cutii.

Este improbabil să apară sângerări de întrerupere până la terminarea celei de a doua cutii, dar pot apărea pătări sau sângerări spontane în zilele în care luaţi drajeuri.

De asemenea, puteţi întrerupe utilizarea drajeurilor din această cutie.

În acest caz, trebuie să păstraţi o perioadă de pauză de 7 zile, incluzând acele zile în care aţi uitat să vă luaţi drajeurile, iar apoi să continuaţi cu cutia următoare.

Dacă aţi omis să luaţi drajeurile iar la prima perioadă normală de pauză nu prezentaţi o sângerare de întrerupere, trebuie avută în vedere posibilitatea unei sarcini.

Ce trebuie făcut dacă aveţi tulburări gastrointestinale?Dacă v-a fost rău sau aţi avut diaree în decurs de 4 ore de la administrarea unui comprimat contraceptiv, este posibil ca pilula să nu acţioneze.

Continuaţi tratamentul, dar este posibil să nu fiţi protejată începând cu prima zi în care aţi prezentat vărsături sau diaree.

Utilizaţi o altă metodă contraceptivă, cum ar fi prezervativul, în perioada când aveţi tulburări gastro-intestinale şi în următoarele 7 zile.

Ce trebuie făcut dacă doriţi să întârziaţi sau să modificaţi ziua de începere a sângerării menstruale?Dacă doriţi să întârziaţi sau să modificaţi ziua de începere a sângerării menstruale trebuie să cereţi sfatul medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibileCa toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse pot apare cu anumite frecvenţe, care sunt definite dupǎ cum urmeazǎ:Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoaneFrecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoaneMai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoaneRare: pot afecta până la 1 din 1000 persoaneFoarte rare: pot afecta până la 1 din 10000 persoaneCu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibileFrecvente: stǎri depresive, modificǎri ale stǎrii de dispoziţie, durere de cap, greaţă, durere abdominalǎ, formarea de calculi biliari, acnee, cloasmǎ (pete de culoare galben-maronii pe piele), sângerare anormalǎ din uter, sensibilitate a sânilor, durere la nivelul sânilor, creștere în greutate.

Mai puţin frecvente: cancer de sân, retenţie de lichide, scǎdere a interesului pentru sex, pierdere a interesului pentru sex, nervozitate, migrenǎ, tensiune arterialǎ crescutǎ, stare de rǎu, diaree, erupţie trecătoare pe piele, mâncǎrimi, mǎrire a sânilor.

20.54 Lei
Cu cate stelute ai vota acest produs?

Informatii produs

HormoniUn estrogen etinilestradiol si un progestogen levonorgestrel
Aceste simptome includ dureri neobisnuite sau umflare a picioarelor
Tri-regol si va va sfatui sa utilizati o alta metoda de contraceptie. - daca dumneavoastra sau o ruda suferiti de o tulburare a grasimilor din sange (lipide) numita hipertrigliceridemie, deoarece aceasta tulburare poate mari riscul de aparitie a unei boli a pancreasului numita pancreatita. - daca suferiti de tensiune arteriala crescuta (hipertensiune arteriala) ingalbenire a pielii (icter) mancarimi pe tot corpul (prurit) litiaza biliara o boala ereditara numita porfirie lupus eritematos sistemic
Acesti factori includVarsta (riscul unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral creste odata cu varsta)
Tri-regol sunt antibiotice (de exemplu ampicilina tetraciclina si rifampicina)
In acest caz urmati instructiunile pentru practica zilnicaCe trebuie facut daca omiteti pilula in prima saptamanatrebuie sa luati ultima pilula omisa imediat ce va aduceti aminte chiar daca aceasta inseamna sa luati doua pilule odata
Reactii adverse posibileca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.reactiile adverse pot apare cu anumite frecvente, care sunt definite dupa cum urmeazaFoarte frecventepot afecta mai mult de 1 din 10 persoanefrecventepot afecta pana la 1 din 10 persoanemai putin frecventepot afecta pana la 1 din 100 persoanerarepot afecta pana la 1 din 1000 persoanefoarte rarepot afecta pana la 1 din 10000 persoanecu frecventa necunoscutafrecventa nu poate fi estimata din datele disponibilefrecventestari depresive modificari ale starii de dispozitie durere de cap greata durere abdominala formarea de calculi biliari acnee cloasma (pete de culoare galbenmaronii pe piele) sangerare anormala din uter sensibilitate a sanilor durere la nivelul sanilor crestere in greutatemai putin frecventecancer de san retentie de lichide scadere a interesului pentru sex pierdere a interesului pentru sex nervozitate migrena tensiune arteriala crescuta stare de rau diaree eruptie trecatoare pe piele mancarimi marire a sanilor
Clientii au cumparat si

Despre Gedeon Richter

GEDEON RICHTER este o companie farmaceutică internațională care dezvoltă și furnizează medicamente și soluții de sănătate inovative.

Compania este cunoscută pentru cercetarea și producția de medicamente generice, dar și pentru produsele sale dedicate sănătății femeii, cum ar fi contraceptivele și tratamentele hormonale.

Gedeon Richter este un lider în domeniul sănătății, cu o gamă largă de produse care vizează îmbunătățirea calității vieții pacienților din întreaga lume.

Gedeon Richter Tri-regol x 21dr

Gedeon Richter Tri-regol x 21dr

20.54 Lei

Categorii Gedeon Richter