SanofiVezi magazinul Farmacieieftina- 4 stele, bazat pe 1 voturi
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUICoAprovel 150 mg/12,5 mg comprimate2.
COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂFiecare comprimat conţine irbesartan 150 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg Excipient cu efect cunoscut:Fiecare comprimat conţine lactoză 26,65 mg (sub formă de lactoză monohidrat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.
FORMA FARMACEUTICĂComprimatDe culoarea piersicii, biconvex, oval, având o inimă gravată pe o faţă şi numărul 2775 inscripţionat pe cealaltă faţă.
DATE CLINICE4.
1 Indicaţii terapeuticeTratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.
Această asociere în doză fixă este indicată la pacienţii adulţi a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu irbesartan sau cu hidroclorotiazidă, administrate în monoterapie (vezi pct.
2 Doze şi mod de administrareDozeCoAprovel se poate administra o dată pe zi, cu sau fără alimente.
Se poate recomanda creşterea treptată a dozelor prin administrarea separată a fiecărui component (adică irbesartan şi hidroclorotiazidă).
Când este adecvat din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare trecerea directă de la monoterapie la combinaţiile fixe:- CoAprovel 150 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu hidroclorotiazidă sau cu irbesartan 150 mg , în monoterapie.
- CoAprovel 300 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii insuficient controlaţi terapeutic cu irbesartan 300 mg sau cu CoAprovel 150 mg/12,5 mg- CoAprovel 300 mg/25 mg poate fi administrat la pacienţii insuficient controlaţi terapeutic cuCoAprovel 300 mg/12,5 mg Nu se recomandă doze mai mari de 300 mg irbesartan/25 mg hidroclorotiazidă o dată pe zi.
Când este necesar, CoAprovel se poate asocia cu un alt medicament antihipertensiv (vezi pct.
5 şi 5.
Grupe speciale de pacienţiInsuficienţă renalăDin cauza prezenţei hidroclorotiazidei în compoziţia sa, CoAprovel nu se recomandă la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min).
La această grupă de pacienţi,diureticele de ansă sunt de preferat tiazidelor.
La pacienţii cu insuficienţă renală al căror clearance alcreatininei este ≥ 30 ml/min, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct.
3 şi 4.
Insuficienţă hepaticăCoAprovel nu este indicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă.
Tiazidele trebuie folosite cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
Nu este necesară ajustarea dozelor de CoAprovel lapacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (vezi pct.
VârstniciNu este necesară ajustarea dozei de CoAprovel la persoanele vârstnice.
Copii şi adolescenţiNu se recomandă utilizarea CoAprovel la copii şi adolescenţi, deoarece siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite.
Nu sunt disponibile date.
Mod de administrarePentru administrare orală4.
3 Contraindicaţii- Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
1 sau la alte substanţe derivate de sulfonamidă (hidroclorotiazida este o substanţă derivată desulfonamidă)- Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct.
4 şi 4.
6)- Insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min)- Hipokaliemie refractară, hipercalcemie- Insuficienţă hepatică severă, ciroză biliară şi colestază- Administrarea concomitentă a CoAprovel cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (rata filtrării glomerulare(RFG) < 60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct.
5 şi 5.
4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizareHipotensiune arterială - Pacienţi cu depleţie de volum: CoAprovel a fost asociat rareori cu hipotensiune arterială simptomatică la pacienţii hipertensivi care nu au alţi factori de risc pentru hipotensiune arterială.
Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară la pacienţii cu depleţie de volum şi/sau de sodiu, după tratament susţinut cu diuretice, dietă cu restricţie de sare, diaree sauvărsături.
Astfel de stări trebuie corectate înaintea iniţierii tratamentului cu CoAprovel.
Stenoză a arterei renale - Hipertensiune arterială renovasculară: există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală la pacienţii cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau stenoză aarterei renale pe rinichi unic funcţional, dacă aceştia sunt trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau cu antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II.
Poate fi anticipat un efect similar pentru CoAprovel, cu toate că nu a fost dovedit.
Insuficienţă renală şi transplant renal: atunci când CoAprovel este utilizat la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului, creatininei şi acidului uric.
Nu există experienţă privind administrarea CoAprovel la pacienţi cu transplant renal recent.
CoAprovel nu trebuie utilizat la pacienţi cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) (vezi pct.
Retenţia azotată asociată diureticelor tiazidice poate să apară la pacienţii cu insuficienţă renală.
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală al căror clearance al creatininei este ≥ 30 ml/min.
Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance al creatininei ≥ 30 ml/min, dar < 60 ml/min), această asociere în doză fixă trebuie administrată cu prudenţă.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută).
Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct.
5 şi 5.
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
Insuficienţă hepatică: tiazidele trebuie utilizate cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cu boală hepatică evolutivă, deoarece chiar şi modificările minore ale echilibrului hidro-electrolitic pot declanşa coma hepatică.
Nu există experienţă clinică privind utilizarea CoAprovel la pacienţi cu insuficienţă hepatică.
Stenoză aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă: ca şi în cazul altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie specială la pacienţii cu stenoză aortică sau mitrală sau cu cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Hiperaldosteronism primar: în general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la medicamentele antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină.
De aceea, nu se recomandă folosirea CoAprovel.
Efecte metabolice şi endocrine: tratamentul cu tiazide poate afecta toleranţa la glucoză.
La pacienţii diabetici, poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină sau de antidiabetice orale.
Diabetul zaharat latent poate deveni manifest în timpul tratamentului cu tiazide.
Tratamentul cu diuretice tiazidice s-a asociat cu creşteri ale concentraţiilor plasmatice de colesterol şi trigliceride; cu toate acestea, pentru doza de 12,5 mg hidroclorotiazidă conţinută de CoAprovel nu s-au raportat asemenea efecte sau acestea au fost minime.
La anumiţi pacienţi trataţi cu tiazide, poate să apară hiperuricemie sau poate fi declanşat un atac de gută.
Dezechilibru electrolitic: ca în cazul oricărui pacient tratat cu diuretice, este necesară determinarea periodică a electroliţilor plasmatici, la intervale adecvate.
Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot determina dezechilibre hidrice sau electrolitice (hipokaliemie, hiponatremie şi alcaloză hipocloremică).
Semnele de avertizare care preced dezechilibrul hidric sau electrolitic sunt uscăciunea gurii, setea, slăbiciunea, letargia, somnolenţa, neliniştea, durerea sau crampele musculare, oboseala musculară, hipotensiunea arterială, oliguria, tahicardia şi tulburările gastro-intestinale, cum sunt greaţa şi vărsăturile.
Cu toate că poate să apară hipokaliemie în timpul utilizării diureticelor tiazidice, tratamentul asociat cu irbesartan poate reduce hipokaliemia indusă de diuretice.
Cel mai mare risc de apariţie a hipokaliemiei îl au pacienţii cu ciroză hepatică, cei care prezintă diureză excesivă, pacienţii cu aport oral inadecvat de electroliţi şi cei care primesc tratament asociat cu glucocorticoizi sau ACTH.
Dimpotrivă, din cauza componentei irbesartan din CoAprovel, poate să apară hiperkaliemie, în special în prezenţa insuficienţei renale şi/sau a insuficienţei cardiace şi a diabetului zaharat.
La pacienţii cu risc, se recomandă o monitorizare adecvată a potasiului plasmatic.
Diureticele care economisesc potasiul,suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu trebuie să se administreze cu prudenţă la pacienţii trataţi cu CoAprovel (vezi pct.
Nu există dovezi că irbesartanul reduce sau previne hiponatremia indusă de diuretice.
Deficitul de clor este, în general, uşor şi, de obicei, nu necesită tratament.
Tiazidele pot să scadă eliminarea urinară a calciului şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei, în absenţa unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului.
Hipercalcemia marcată poate fi dovada unui hiperparatiroidism nemanifest.
Tratamentul cu tiazide trebuie întrerupt înaintea efectuării testelor pentru funcţia glandei paratiroide.
S-a demonstrat că tiazidele determină creşterea eliminării urinare a magneziului, ceea ce poate duce la hipomagneziemie.
Litiu: nu este recomandată asocierea litiului cu CoAprovel (vezi pct.
Test antidoping: hidroclorotiazida conţinută în acest medicament poate induce o reacţie pozitivă la testul de control antidoping.
Generale: la pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu boală renală preexistentă, inclusiv stenoză a arterelor renale), tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau cu antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II, care afectează acest sistem, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rareori, cu insuficienţă renală acută (vezi pct.
Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea pronunţată a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau cu boală cardiovasculară ischemică poate duce la infarct miocardic sau la accident vascular cerebral.
La pacienţii cu sau fără antecedente de alergie sau de astm bronşic, pot să apară reacţii de hipersensibilitate la hidroclorotiazidă, dar acestea sunt mai probabile la pacienţii cu astfel de antecedente.
După utilizarea de diuretice tiazidice, s-au raportat cazuri de agravare sau de activare a lupusului eritematos sistemic.
S-au raportat cazuri de reacţii de fotosensibilitate la diureticele tiazidice (vezi pct.
Dacă în timpul tratamentului apar reacţii de fotosensibilitate, se recomandă întreruperea tratamentului.
Dacă se consideră necesară readministrarea de diuretic, se recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la raze UVA artificiale.
Sarcina: tratamentul cu antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II (ARA II) nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii.
Cu excepţia cazului în care continuarea terapiei cu ARA II este considerată esenţială, tratamentul pacientelor care planifică să rămână gravide trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă stabilit pentru folosirea în sarcină.
Atunci când este constatată prezenţa sarcinii, tratamentul cu ARA II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie începută terapia alternativă (vezi pct.
3 şi 4.
Efuziune coroidiană, miopie acută şi glaucom secundar acut cu unghi închis: medicamentele de tip sulfonamide sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacţie indiosincrazică ce duce la efuziune coroidiană cu deficit de câmp vizual, miopie tranzitorie şi glaucom acut cu unghi închis.
Având în vedere că hidroclorotiazida este o sulfonamidă, numai cazuri izolate de glaucom acut cu unghi închis au fost raportate până în prezent la hidroclorotiazidă.
Simptomele includ debut acut al scăderii acuităţii vizuale sau durere oculară şi, tipic, apar într-un interval de ore până la săptămâni de la începerea tratamentului.
Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate determina pierderea permanentă a vederii.
Tratamentul principal constă în întreruperea administrării medicamentului cât mai curând posibil.
Poate fi necesar ca tratamentul medical sau chirurgical prompt să fie luate în considerare daca tensiunea intraoculară rămâne necontrolată.
Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include antecendente de alergie la sulfonamide sau peniciline (vezi pct.
Lactoză: Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Cancer cutanat de tip non-melanomA fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul național de cancer din Danemarca.
Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC.
Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte.
Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul expunerii, utilizarea unei protecții adecvate.
Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, examinarea putând include investigații histologice și biopsii.
De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct.
5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuneAlte medicamente antihipertensive: efectul antihipertensiv al CoAprovel poate fi crescut prin asocierea cu alte antihipertensive.
Irbesartanul şi hidroclorotiazida (în doze de până la 300 mg irbesartan/25 mg hidroclorotiazidă) s-au administrat în siguranţă în asociere cu alte medicamente antihipertensive, inclusiv cu blocante ale canalelor de calciu şi blocante beta-adrenergice.
Tratamentul anterior cu diuretice în doze mari poate determina depleţie de volum şi există risc de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu irbesartan în monoterapie sau asociat cu diuretice tiazidice, cu excepţia cazurilor în care depleţia de volum a fost corectată înainte de începerea tratamentului (vezi pct.
Medicamente care conţin aliskiren sau inhibitori ai ECA: datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale(inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct.
4 şi 5.
Litiu: în timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, s-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice şi toxicităţii litiului.
Până în prezent, efecte similare s-au raportat foarte rar pentru irbesartan.
Mai mult, clearance-ul renal al litiului este redus de tiazide, astfel că riscul de toxicitate a litiului poate fi crescut de CoAprovel.
De aceea, asocierea dintre litiu şi CoAprovel nu este recomandată (vezi pct.
Dacă asocierea se dovedeşte necesară, se recomandă monitorizarea atentă a litemiei.
Medicamente care influenţează kaliemia: efectul de depleţie de potasiu al hidroclorotiazidei este atenuat de efectul de economisire a potasiului de către irbesartan.
Cu toate acestea, este de aşteptat ca acest efect al hidroclorotiazidei asupra potasiului plasmatic să fie potenţat de alte medicamente care determină pierdere de potasiu şi hipokaliemie (de exemplu alte diuretice kaliuretice, laxative, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G sodică).
Dimpotrivă, pe baza experienţei cu alte medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină, utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul, cu suplimente de potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu sau cu alte medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică de potasiu (de exemplu heparina sodică) poate duce la creşterea potasiului plasmatic.
La pacienţii cu risc se recomanda monitorizarea adecvată a potasiului plasmatic (vezi pct 4.
Medicamente ale căror efecte sunt influenţate de modificările potasiului plasmatic: se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului atunci când se administrează concomitent CoAprovel cu medicamente ale căror efecte sunt influenţate de modificările potasiului plasmatic (de exemplu digitalice, antiaritmice).
Antiinflamatoare nesteroidiene: atunci când se administrează antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (adică inhibitori selectivi ai COX-2, acid acetilsalicilic (> 3 g/zi) şi AINS neselective) poate să apară scăderea efectului antihipertensiv.
Ca şi în cazul inhibitorilor ECA, administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II cu antiinflamatoare nesteroidiene poate creşte riscul de deteriorare a funcţiei renale, cu posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute şi a creşterii potasiului plasmatic, în special la pacienţii cu afectare prealabilă a funcţiei renale.
Această asociere trebuie administrată cu prudenţă, în special la vârstnici.
Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie monitorizată funcţia renală după iniţierea tratamentului asociat şi, ulterior, periodic.
Informaţii suplimentare privind interacţiunile irbesartanului: în studiile clinice, farmacocinetica irbesartanului nu a fost influenţată de administrarea hidroclorotiazidei.
Irbesartanul este metabolizat în principal de către CYP2C9 şi, în mai mică măsură, prin glucuronoconjugare.
Nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice sau farmacodinamice semnificative în cazul administrării de irbesartan concomitent cu warfarină, un medicament metabolizat de CYP2C9.
Nu s-au evaluat efectele inductorilor CYP2C9, cum este rifampicina, asupra farmacocineticii irbesartanului.
Farmacocinetica digoxinei nu a fost modificată prin administrarea concomitentă a irbesartanului.
Informaţii suplimentare despre interacţiunile hidroclorotiazidei: următoarele medicamente pot interacţiona cu diureticele tiazidice, dacă sunt administrate concomitent:Alcool etilic: poate să apară potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice;Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insuline): poate fi necesară ajustarea dozelor de medicament antidiabetic (vezi pct.
4);Răşini de tip colestiramină şi colestipol: absorbţia hidroclorotiazidei este modificată în prezenţa răşinilor schimbătoare de anioni.
CoAprovel trebuie administrat cu cel puţin o oră înainte sau patru ore după administrarea acestor medicamente;Glucocorticoizi, ACTH: depleţia de electroliţi, în special hipokaliemia, poate fi agravată;Digitalice: hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă favorizează declanşarea aritmiilor cardiace induse de digitalice (vezi pct.
4);Antiinflamatoare nesteroidiene: la unii pacienţi, administrarea unui antiinflamator nesteroidian poate reduce efectele diuretic, natriuretic şi antihipertensiv ale diureticelor tiazidice;Amine vasopresoare (de exemplu noradrenalină): efectul aminelor vasopresoare poate fi scăzut, dar nu în asemenea măsură încât să împiedice utilizarea lor;Curarizante antidepolarizante (de exemplu tubocurarină): efectul curarizantelor antidepolarizante poate fi potenţat de hidroclorotiazidă;Medicamente antigutoase: poate fi necesară ajustarea dozelor de medicamente antigutoase, deoarece hidroclorotiazida poate creşte concentraţia plasmatică a acidului uric.
Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă.
Administrarea concomitentă cu diureticele tiazidice poate creşte incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la allopurinol;Săruri de calciu: diureticele tiazidice pot creşte concentraţiile plasmatice ale calciului prin scăderea eliminării calciului.
Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu sau medicamente care economisesc calciul (de exemplu tratament cu vitamina D), concentraţiile plasmatice ale calciului trebuie monitorizate, iar dozele de calciu trebuie ajustate corespunzător;Carbamazepină: utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi hidroclorotiazidei a fost asociată cu riscul de hiponatremie simptomatică.
Electroliţii trebuie monitorizaţi pe durata utilizării concomitente.
Dacă este posibil, trebuie utilizată altă clasă de diuretice.
Alte interacţiuni: efectul hiperglicemiant al beta-blocantelor şi al diazoxidului poate fi crescut de tiazide.
Anticolinergicele (de exemplu atropină, beperiden) pot creşte biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic prin scăderea motilităţii gastro-intestinale şi a vitezei de golire a stomacului.
Tiazidele pot creşte riscul de reacţii adverse determinate de amantadină.
Tiazidele pot reduce eliminarea renală a medicamentelor citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat) şi pot potenţa efectele mielosupresive ale acestora.
6 Fertilitatea, sarcina şi alăptareaSarcinaAntagoniştii receptorilor pentru angiotensina II (ARA II)Folosirea ARA II nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct.
Folosirea ARA II este contraindicată în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct.
3 şi 4.
Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenicitate după expunerea la inhibitori ECA în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; totuşi, nu poate fi exclusă o creştere mică a riscului.
Deşi nu există date epidemiologice controlate privind riscul tratamentului cu antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), riscuri similare pot să existe pentru această clasă de medicamente.
Cu excepţia cazului în care continuarea terapiei cu ARA II este considerată esenţială, tratamentul pacientelor care planifică să rămână gravide trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă stabilit pentru folosirea în sarcină.
Atunci când este constatată prezenţa sarcinii, tratamentul cu ARA II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie începută terapia alternativă.
Este cunoscut faptul că expunerea la terapia cu ARA II în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină induce fetotoxicitate la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, osificarea întârziată a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie).
(Vezi pct.
Dacă s-a produs expunerea la ARA II din al doilea trimestru de sarcină, se recomandă verificarea prin ecografie a funcţiei renale şi a craniului.
Copiii ai căror mame au luat ARA II trebuie atent monitorizaţi pentru hipotensiune arterială (vezi pct.
3 şi 4.
HidroclorotiazidaExistă experienţă limitată cu privire la utilizarea hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, în special în primul trimestru de sarcină.
Studiile la animale sunt insuficiente.
Hidroclorotiazida traversează bariera feto-placentară.
Ţinând cont de mecanismul farmacologic de acţiune al hidroclorotiazidei, utilizarea acesteia în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină poate compromite perfuzia fetoplacentară şi poate provoca efecte fetale şi neonatale, cum sunt icterul, dezechilibrul electrolitic şi trombocitopenia.
FertilitateaIrbesartanul nu a avut niciun efect asupra fertilităţii la şobolanii trataţi şi nici asupra puilor acestora la doze până la valori care determină primele semne de toxicitate la părinţi (vezi pct.
7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilajeŢinând cont de proprietăţile sale farmacodinamice, este puţin probabil ca medicamentul CoAprovel să afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
În cazul conducerii de vehicule sau al folosirii de utilaje, trebuie să se ia în considerare că, în timpul tratamentului hipertensiunii arteriale, pot să apară, ocazional, ameţeli sau oboseală.
8 Reacţii adverseAsocierea irbesartan/hidroclorotiazidăDintre cei 898 de pacienţi hipertensivi care au primit doze variate de irbesartan/hidroclorotiazidă (cuprinse în intervalul 37,5 mg/6,25 mg şi 300 mg/25 mg) în studiile clinice controlate cu placebo, 29,5% dintre pacienţi au prezentat reacţii adverse.
Cele mai frecvente reacţii adverse (RA) raportate au fost ameţeală (5,6%), oboseală (4,9%), greaţă/vărsături (1,8%) şi micţiune anormală (1,4%).
În plus, în studiile clinice au fost observate frecvent, de asemenea, creşteri ale azotului ureic sanguin (BUN) (2,3%), creatin-kinazei (1,7%) şi creatininei (1,1%).
Tabelul 1 prezintă reacţiile adverse observate din raportările spontane şi în studiile clinice controlate cu placebo.
Frecvenţa reacţiilor adverse prezentate mai jos este definită conform următoarei convenţii: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
9 SupradozajNu sunt disponibile informaţii specifice privind tratamentul supradozajului cu CoAprovel.
Pacientul trebuie supravegheat atent, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere.
Abordarea terapeutică depinde de timpul scurs de la ingestie şi de severitatea simptomelor.
Măsurile terapeutice recomandate includ provocarea vărsăturilor şi/sau efectuarea lavajului gastric.
Cărbunele activat poate fi util în tratamentul supradozajului.
Concentraţiile plasmatice ale electroliţilor şi creatininei trebuie monitorizate frecvent.
Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie plasat în clinostatism şi reechilibrat hidro-electrolitic cât mai repede.
Cele mai probabile semne ale supradozajului cu irbesartan sunt hipotensiunea arterială şi tahicardia; de asemenea, poate să apară bradicardie.
Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu depleţie de electroliţi (hipokaliemie, hipocloremie, hiponatremie) şi cu deshidratare, ca urmare a diurezei excesive.
Semnele şi simptomele cele mai frecvente ale supradozajului sunt greaţa şi somnolenţa.
Hipokaliemia poate determina spasme musculare şi/sau agrava aritmiile cardiace determinate de tratamentul asociat cu digitalice sau cu anumite antiaritmice.
Irbesartanul nu se elimină prin hemodializă.
Nu s-a stabilit proporţia în care hidroclorotiazida se elimină prin hemodializă.
