DescriereContracepţie locală: această metodă reduce considerabil riscul de sarcină, dar nu îl elimină total.
Această metodă de contracepţie se adresează femeilor de vârstă fertilă şi în mod special:- când există o contraindicaţie temporară sau definitivă pentru contracepţia orală sau cu dispozitiv intrauterin (DIU);- după naştere, în timpul alăptării sau pre-menopauzei;- când este nevoie de contracepţie episodică;- în cazul folosirii contracepţiei orale, în cazul în care s-a omis sau s-a întârziat administrarea unei doze; în acest caz se recomandă asocierea celor două metode de contracepţie în intervalul rămas până la apariţia sângerării menstruale;- în asociere cu contracepţia locală prin DIU, în special în timpul administrării regulate a anumitor medicamente, cum ar fi antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
Compozitie100 g cremă vaginală conţin clorură de benzalconiu 1,20 g sub formă de soluţie apoasă 50 %, 2,4 g.
Mod de administrareSe introduce crema vaginală cât mai profund în vagin cu ajutorul aplicatorului.
Aplicarea este favorizată de clinostatism.
Protecţia este imediată şi durează cel puţin 10 ore.
În caz de raporturi sexuale repetate, este necesară readministrarea cremei vaginale.
Toaleta externă efectuată imediat după raportul sexual se va face doar cu apă (fără săpun).
Eficacitatea contraceptivă depinde în mod esenţial de folosirea corectă.
Este necesar să se respecte următoarele recomandări: - folosirea sistematică înainte de fiecare raport sexual, indiferent de perioada ciclului.
- evitarea oricărei spălături sau irigaţii vaginale cu săpun înainte sau după raportul sexual, deoarece săpunul (chiar urme) distruge substanţa activă.
Este posibilă doar toaleta externă cu apă;- datorită conţinutului în clorură de benzalconiu, se recomandă întreruperea administrării produsului în cazul apariţiei sau agravării unei leziuni genitale.
Dacă este necesară administrarea altui produs pe cale vaginală, se recomandă a se (re)începe contracepţia cu Pharmatex 2 % după terminarea tratamentului.
Asocieri nerecomandate: - medicamente administrate pe cale vaginală (antifungice, antitricomoniazice, antibacteriene, antiseptice, antiherpetice, preparate locale cu estrogeni): orice tratament local pe cale vaginală poate inactiva contraceptivul local;- săpun: acest spermicid este distrus de săpunuri.
Trebuie evitate irigaţiile vaginale cu săpun înainte sau după raporturile sexuale.
ProducatorLab.
InnotheraMod de prezentareTub 72 g.
Informatii produs
Locala | Aceasta metoda reduce considerabil riscul de sarcina dar nu il elimina total |
---|---|
Aceasta metoda de contraceptie se adreseaza femeilor de varsta fertila si in mod special | cand exista o contraindicatie temporara sau definitiva pentru contraceptia orala sau cu dispozitiv intrauterin (diu) |
Diu, in special in timpul administrarii regulate a anumitor medicamente, cum ar fi antiinflamatoare nesteroidiene (ains).compozitie100 g crema vaginala contin clorura de benzalconiu 1,20 g sub forma de solutie apoasa 50 %, 2,4 g.mod de administrarese introduce crema vaginala cat mai profund in vagin cu ajutorul aplicatorului.aplicarea este favorizata de clinostatism.protectia este imediata si dureaza cel putin 10 ore.in caz de raporturi sexuale repetate, este necesara readministrarea cremei vaginale.toaleta externa efectuata imediat dupa raportul sexual se va face doar cu apa (fara sapun).eficacitatea contraceptiva depinde in mod esential de folosirea corecta.este necesar sa se respecte urmatoarele recomandari | folosirea sistematica inainte de fiecare raport sexual indiferent de perioada ciclului evitarea oricarei spalaturi sau irigatii vaginale cu sapun inainte sau dupa raportul sexual deoarece sapunul (chiar urme) distruge substanta activa |
Pharmatex 2 % dupa terminarea tratamentului.asocieri nerecomandate | medicamente administrate pe cale vaginala (antifungice antitricomoniazice antibacteriene antiseptice antiherpetice preparate locale cu estrogeni)orice tratament local pe cale vaginala poate inactiva contraceptivul local |
- sapun | Acest spermicid este distrus de sapunuri |
Magazine contraceptie