Gerovital H3 Prof.
Ana Aslan Evolution Ser Perfect Anti-age este un produs forte, cu efecte anti-age marcante, special dezvoltat pentru tratarea tenurilor mature.
Serul are efect imediat, după aplicare pielea își recaptă luminozitatea, iar ridurile fine sunt estompate, dar și efect de durată, datorită protecției antioxidante oferite de SOD – superenzima antiîmbătrânire.
Aplicarea cu regularitate asigură pielii mature suportul energetic necesar în fața acțiunii nocive a factorilor de mediu.
Serul pentru față este indicat în: pierderea accelerată a elasticităţii pielii riduri profunde deshidratare Ocazional, pentru tenurile care au nevoie de o infuzie de principii active sau în perioade în care tenul este mai obosit (ex.
în cazul lipsei de somn sau a stresului).
Mod utilizare Se utilizează zilnic, dimineaţa şi seara, după ce faţa a fost curăţată şi tonifiată.
Se asociază cu crema de întreţinere zilnică, hidratantă sau nutritivă.
Produsul este ambalat în flacon cu sistem airless.
Acest sistem are ca principală diferență faptul că nu există nici un tub de imersie, ci o diafragmă care se ridică la evacuarea produsului, prin acționarea butonului.
Avantajele sistemului airless sunt: permite evacuarea conținutului aproape 100%, dozarea produsului este constantă, riscul de contaminare a produsului este scăzut.
La prima utilizare sunt necesare cca.
15-20 de acționări pentru amorsarea pompiței.
Ingredientele active și rolul lor Efectele anti-age imediate: diminuarea ridurilor într-un timp scurt, prin acţiunea extractului Gatuline Expression şi a lipozomilor cu Acid Hialuronic.
Efecte anti-age de durată: Sistemul anti-age original - Superoxid Dismutaza, Trylagen, GP4G – iniţiază modificări structurale ale fibrelor de colagen, asigură suportul energetic necesar şi protecţie antioxidantă.
Listă ingrediente Aqua, Propylene Glycol, Glycerin, Acmella Oleracea Extract, Phenoxyethanol, Ethylhexylglycerin, Pseudoalteromonas Ferment Extract, Hydrolyzed Wheat Protein, Hydrolyzed Soy Protein, Tripeptide-10 Citrulline, Tripeptide-1, Lecithin, Butylene Glycol, Xanthan Gum, Carbomer, Caprylyl Glycol, Pectin, Hydrolyzed Vegetable Protein, Serine, Arginine, Proline, Glucose, Chondrus Crispus (Carrageenan) Extract, Propanediol, Sodium Hyaluronate, Camellia Sinensis Leaf Extract, Artemia Extract, Potassium Sorbate, PEG-40 Hydrogenated Castor Oil, Acrylates/C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer, Triethanolamine, Parfum, Tetrasodium EDTA, Sodium Hydroxide, Superoxide Dismutase, Pentylene Glycol, Tromethamine, Adenosine, Sodium Benzoate Rareori lista de ingrediente poate fi modificată.
Consultă ingredientele listate pe eticheta produsului achiziționat.
Informatii produs
In | Pierderea accelerata a elasticitatii pielii riduri profunde deshidratare |
---|---|
Avantajele sistemului airless sunt | Permite evacuarea continutului aproape 100 dozarea produsului este constanta riscul de contaminare a produsului este scazut |
Efectele anti-age imediate | Diminuarea ridurilor intrun timp scurt prin actiunea extractului |
Efecte anti-age de durata | Sistemul antiage original |
Despre Farmec România
Farmec România este un brand românesc de cosmetice și produse de îngrijire personală, cu o istorie de peste 100 de ani, fiind unul dintre cei mai mari și mai respectați producători din țară.
Brandul oferă o gamă variată de produse, de la creme și loțiuni pentru față și corp, până la produse de machiaj și îngrijire a părului.
Farmec se concentrează pe utilizarea ingredientelor de calitate superioară și pe inovație, având în vedere cerințele pieței și nevoile consumatorilor.
Produsele Farmec sunt apreciate pentru eficiența lor și pentru angajamentul față de calitate, fiind disponibile atât pe piața internă, cât și pe piețele externe.